Din Calfa spre Europa

Calfa este o localitate pitorească din raionul Anenii Noi. Recent, gimnaziul de aici a fost redenumit „Visegrád”, în onoarea organizaţiei de cooperare omonime. Grupul de la Visegrád este format din patru state central-europene: Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria. La 15 februarie 1991, în cetatea medievală Visegrád din Ungaria, a fost semnată o declaraţie comună, prin care statele constituante ale Grupului îşi asigurau sprijinul reciproc în vederea integrării politice şi economice în UE.

Oaspeţii prezenţi la eveniment au avut ocazia să afle mai multe despre sat, inclusiv despre cum e să fii primară timp de cinci mandate, cum se implementează proiecte europene în localitate, dar şi cu ce se ocupă oamenii din acest sat. Calfa se află nu prea departe de Chişinău, astfel că drumul până în preajma localităţii a fost senin şi uşor, precum a fost şi ziua. Drumul de la şoseaua principală până în sat, însă, este avariat şi plin de gropi, iar de o parte şi alta a drumului, descoperi clădiri vechi, uitate sau lăsate în paragină. Cu atât mai surprinşi am fost de aspectul propriu-zis al satului: îngrijit, cu clădiri centrale proaspăt vopsite, cu oameni calzi.

557-calfa3Peştele şi undiţa

„Este vorba de patru ţări din Europa Centrală: Ungaria, Cehia, Polonia, Slovacia. Această idee vine din secolul XIV. Atunci, în oraşul Visegrad, de pe teritoriul Ungariei, s-au întâlnit trei regi: ai Cehiei, Ungariei şi Poloniei, şi s-au înţeles că nu vor război unii cu alţii, ci vor colabora.

Această idee e simplă, dar atunci era greu s-o implementezi. Iată, câteva secole mai târziu, preşedinţii Cehoslovaciei, Poloniei şi Ungariei, în 1991, au semnat Declaraţia de colaborare în cadrul acestui grup. După separare, grupul s-a extins şi colaborăm în cadrul a patru ţări. Ideea era să ne ajutăm unii pe alţii şi să devenim împreună membri ai Uniunii Europene. Când în 2005 am devenit membri, colaborarea noastră s-a dovedit şi mai utilă, de aceea am continuat”, a menţionat ambasadorul Slovaciei în R. Moldova, Robert Kirnag, care a mulţumit gazdelor pentru invitaţie şi calda primire.

Dă-i omului un peşte şi va avea de mâncare o zi, învaţă-l cum să pescuiască şi va avea de mâncare toată viaţa, zice un proverb. În acest context, Kirnag şi-a exprimat speranţa că vor urma şi alte colaborări. „Sper că vom vorbi cât de curând despre proiecte concrete şi despre cum să vă ajutăm să vă ajutaţi singuri”, a mai spus Kirnag, opinând că prea des termenul „ajutor european” este perceput ca ceva de-a gata, or, pentru eficienţa proiectelor şi colaborării în întregime este nevoie mai ales de implicarea activă a beneficiarilor.

„E nevoie de oameni, investiţii şi idei. Împreună vom putea uni aceste trei elemente pentru a ajuta la dezvoltarea localităţii”, a conchis Kirnag.

Şi reprezentanţii altor ambasade au felicitat localitatea pentru ideea de redenumire a şcolii: „Poartă un nume european şi sperăm ca de acest nume să fie legat tot ce e bine”.

557-calfa2Oamenii sfinţesc locul

La eveniment am întâlnit-o pe Melania Manole, cu nepoţeii. „Miercurea şi sâmbăta face dansuri la «Strămoşeasca»”, ne-a spus cu mândrie bunica Melania despre nepoţică.

„Locuiesc de mult timp aici. Avem cor în sat şi participăm mai peste tot: la şezători, la Florile Dalbe. Bineînţeles, alături de nepoţele. Totodată, le fredonez cântece mai vechi, le vorbesc despre tradiţii. Mama cânta, surorile mamei cântau. Eram mai mică în familie şi mă puneau să cânt, când ne adunam la vreo serbare. Acum nu mai sunt atâtea tradiţii. Înainte, cu un ulcior de vin, mergeam o săptămână de la o cumătră la alta şi învăţam cântece”, povesteşte Melania Manole. Ea spune că este la pensie, dar continuă să lucreze. „Lucrez la brutărie, am copt ieri seara pâinea cu care au fost serviţi azi oaspeţii”.

O altă calitate excepţională a satului este mandatul pe care, din 1995, îl deţine, neîntrerupt, primara Ludmila Ceaglîc. „Am mai fost primară şi în comuna Râşcani, în timpul reorganizării administrativ-teritoriale cu judeţele, în 1999-2003, Calfa fiind parte integrantă”, spune Ludmila Ceaglîc.

Atât angajaţii de la şcoală, cât şi alţi locuitori ai satului sunt mulţumiţi de munca primarei, care activează în această funcţie de 21 de ani. „Suntem mândri de rezultatele Primăriei. Ludmila Ceaglîc este o doamnă care, dacă porneşte pe o cale şi bate într-o uşă, această uşă numaidecât se deschide şi datorită ei avem vizite ale unor oaspeţi de nivel înalt, din diferite ţări, inclusiv membre ale UE. Sperăm ca această cooperare să continue”, ne-au spus localnicii.

Comunitatea ca partener în atragerea de investiţii, pentru o primară cu 5 mandate

„Acum avem aproximativ 10 proiecte destinate gimnaziului, începând cu îmbunătăţirea sistemului de încălzire, ulterior – repararea acoperişului, termoizolarea pereţilor, reparaţia sălii de sport, a celei festive. Am şi iniţiat alt proiect, sperăm că, în cel mai scurt timp, vom crea o sală de forţă în această instituţie, unde vor fi antrenaţi nu numai copiii, dar şi tineretul din localitate, precum şi oricine altcineva va avea dorinţa să se antreneze. Doar prin atragerea de investiţii ne putem dezvolta şi e păcat să nu ne folosim de oportunităţile pe care azi ni le oferă investitori străini. Este îmbucurător faptul că copiii noştri vor avea posibilitatea să facă studii în aceste ţări dezvoltate, care azi şi-au manifestat deschiderea pentru colaborare. Acest fapt ne va schimba atitudinea faţă de Europa şi faţă de viaţă, în general”, a mai spus primara.

Ludmila Ceaglîc ne-a vorbit şi despre legătura strânsă menţinută între comunitate şi autoritatea publică locală. „Dacă apare o problemă, convocăm cetăţenii: fie pe regiuni, fie pe mahalale. Îi informăm să fie cât mai vigilenţi. Se întâmplă uneori că trebuie să punem bănuţ la bănuţ pentru ceva, bunăoară, e nevoie de o contribuţie ca să machetăm un ziar, care este, să zicem, mai simplist, să machetăm un buletin informativ, chiar şi să îmbunătăţim panoul de informare e nevoie de susţinere, fiindcă o autoritate publică din Moldova are foarte puţini angajaţi şi aceştia, fizic, nu reuşesc să facă tot. Noi ne mai implicăm şi în atragerea de investiţii, iar acest fapt ne face să avem ca partener şi comunitatea în toate aceste activităţi”.

557-calfa4Un marinar pe drumuri

Pe lângă gimnaziul care funcţionează în localitate, în anul 2008 a fost deschisă şi o grădiniţă, iar din 2012 instituţia dispune de un sistem de încălzire ecologic: o centrală termică pe bază de pelete, ca alternativă la sistemul de încălzire cu gaze, fiind asigurată astfel independenţa energetică şi obţinându-se economii de circa 30% la cheltuielile pentru încălzire.

Tot în 2012, în comună a fost inaugurat un centru de plasament pentru bătrâni. Acum centrul deserveşte trei beneficiari, dintre care unul nu locuieşte în prezent acolo, iar altul nu vorbeşte deloc. Astfel, ne-am pomenit faţă-n faţă cu Ion Platon. E din 1944 şi e fost marinar, aşa ne-a spus. Vorbeşte cu greu, un pic nedesluşit şi uşor iritat de propria-i situaţie.

„Eu am o greutate pe inimă”, a zis, în sfârşit, după o scurtă tăcere, răstimp în care s-a acomodat cumva cu prezenţa oaspeţilor.

„Am rămas pe drumuri, e greu de spus ce s-a întâmplat. M-am născut în Cobusca Nouă, am fost la armată, la flotă, în Oceanul Pacific. M-am întors din armată, am început cu familia să facem o casă şi nu aveam acoperiş. M-am dus la comandantul corăbiei, care mi-a spus că mă vor ajuta, pentru că sunt obligaţi. Aşa era înainte. Când m-am întors acasă, casa era risipită, fiindcă era fără acoperiş. Am reparat-o atunci împreună cu părinţii.

Soţia era din Ucraina, şi nu mi-a mers în viaţă cu dânsa. Tata a decedat, mama a rămas singură, apoi şi ea a murit. După ce a murit mama, a venit fratele din Rusia, care a locuit toată viaţa acolo. Noi am fost patru copii, două fete şi doi băieţi. Fratele, după ce a venit, a scris casa după nepot. Am trăit o vreme la ei, apoi m-am dus. Ei la înmormântare n-au fost, pe mama n-au îngrijit-o, cu casa nu ştiu cum au făcut de au scris-o pe numele nepotului”, a povestit dintr-o răsuflare Ion Platon.

La centru i s-a spus că poate rămâne până în primăvară, iar ce va face şi unde va trăi mai departe –nu ştie.

Centrul a fost ultimul punct pe care l-am vizitat în Calfa, vizită care mi-a lăsat un gust amar. La ieşirea din sat, al cărui nume se spune că ar fi provenit de la meşteşugarii care ciopleau în lemn şi împleteau din lozie, m-am minunat de diversitatea de lumi care încap într-un loc atât de mic, de împletitura aceasta de cântece, inovaţie, bucurie şi tinereţe, pe de o parte, şi de sărăcie, singurătate şi ruine – pe de alta.

Comentarii